Ce este psihoterapia existențială
În 1958 apare la New York un volum gros, intitulat simplu Existence. Îl coordonează Rollo May, Ernest Angel și Henri Ellenberger. Cititorul american găsește acolo, traduse în engleză, texte ale lui Ludwig Binswanger, Eugène Minkowski sau Erwin Straus. Tot acolo apare și cazul Ellen West.
Primele două capitole le scrie May. Primul se numește „The Origins and Significance of the Existential Movement in Psychology”, adică originile și sensul mișcării existențiale în psihologie. Capitolul se deschide cu niște îndoieli.
Întrebarea pe care terapeuții n-o rosteau
May scrie despre întrebări pe jumătate înăbușite, pe care mulți terapeuți le purtau cu ei fără să le rostească. Prima dintre ele sună așa:
„[...] îl vedem pe pacient așa cum este el cu adevărat [...] sau vedem doar o proiecție a propriilor noastre teorii despre el?”
— Rollo May, Existence (1958), capitolul 1, „The Origins and Significance of the Existential Movement in Psychology” (traducere noastră)
May nu-i cere terapeutului să renunțe la ce știe. Admite că orice terapeut are cunoștințele lui despre tipare și mecanisme. Greutatea e în altă parte. Între un sistem, oricât de bine construit, și omul concret din cabinet trebuie să existe o punte. Puntea aceasta n-o garantează nicio teorie.
Cauza și cel care e de față
O explicație prin cauze răspunde la întrebarea „de ce”. O copilărie anume, o pierdere, o pulsiune, un reflex învățat. Toate acestea spun ce a acționat asupra unui om. Spun mult mai puțin despre cel care stă acum în cameră și vorbește.
May descrie existențialismul ca pe o încercare de a înțelege omul dincolo de despărțirea dintre subiect și obiect. Despărțirea aceasta, scrie el, a apăsat multă vreme gândirea occidentală. În ea, omul e fie cel care observă, fie lucrul observat. Pacientul explicat până la capăt rămâne doar lucru observat.
Termenul „analiză existențială” vine tot din acest cerc. Așa se traduce de obicei numele școlii lui Binswanger, iar în volum apare un text al lui cu acest titlu. Pentru Binswanger, simptomul era un fel de a fi în lume, nu efectul unei defecțiuni.
Ce se schimbă
Mai întâi se schimbă timpul. Trecutul nu dispare, dar nu mai e singurul loc unde se caută răspunsul. Întrebarea se mută spre ce face omul acum cu ce i s-a întâmplat.
Se schimbă și locul terapeutului. El nu mai e doar cel care identifică mecanismul, ci și parte din întâlnire. Întâlnirea însăși devine material de lucru.
Revine, în sfârșit, libertatea, și odată cu ea riscul cel mai ușor de trecut cu vederea. Omul care nu mai e doar produsul cauzelor sale poate auzi în asta o acuzație. Tradiția existențială nu spune că fiecare își alege suferința. Spune că, în condiții pe care nu le-a ales, omul rămâne cel care le dă un răspuns.
Nimic din toate acestea nu anulează explicația. O cauză cunoscută poate elibera. Numai că explicația se oprește acolo unde începe cel care a fost explicat.
Dacă toate cauzele vieții dumneavoastră ar fi numite corect, ce ar mai rămâne de hotărât?
Epimelea este o aplicație construită în jurul școlii existențiale. Conversația continuă de la o întâlnire la alta, iar arhiva este criptată pe dispozitiv și aparține celui care a scris-o.
Aplicația: psiholog AI pentru o terapie de durată
Pagina aceasta vorbește despre o școală de psihoterapie. Nu este un sfat medical și nici un serviciu de urgență. Dacă sunteți în pericol chiar acum, sunați la 112 sau găsiți o linie de sprijin din țara dumneavoastră pe findahelpline.com.