Bibliotecă
Texte despre terapia existențială și umanistă: cu ce lucrează școala și de unde vine.
- De ce tac când copilul prietenilor face prostii, iar părinții râd? Caragiale, „Vizită...”În casa prietenilor, copilul lor îți strică lucrurile, părinții râd, iar tu râzi odată cu ei. La Caragiale, un musafir îi aprinde țigareta unui „maior” de opt ani și nu se mai satură să-l admire.
- De ce vreau ca lucrurile pe care le iubesc să nu aibă nicio parte neplăcută? Anton Pann, „Nu e nimic fără cusur”Iubești ceva și ai vrea să tai doar partea care doare. La Anton Pann, un împărat cere un trandafir fără ghimpi și chiar îl primește, dar fără miros.
- De ce colegul care face glume e mai apreciat decât mine? Alexandrescu, „Măgarul răsfățat”Tu duci greul de dimineață până seara, iar pe colegul care glumește îl iubește toată lumea. La Grigore Alexandrescu, un măgar care ară cu boii încearcă să câștige mângâierea stăpânului la fel ca cățelul de casă.
- De ce nu reușim nimic împreună, deși toți tragem din greu? Donici, „Racul, broasca și știuca”Toată lumea muncește cinstit și nimeni nu stă deoparte, dar treaba nu se mișcă. La Alecu Donici, racul, broasca și știuca se înhamă la un sac cu grâu, iar sacul rămâne pe mal.
- De ce le dau sfaturi tuturor, iar la mine acasă nu fac nimic? Slavici, „Popa Tanda”Părintele Trandafir împarte sfaturi bune la tot satul, iar acasă îi intră zăpada prin pereți. La Ioan Slavici, satul se urnește abia când popa își repară propriul acoperiș.
- De ce cred că toți ceilalți greșesc când nu sunt apreciat? Alexandrescu, „Cucul”Ai mers undeva convins că vei fi primit bine, ai auzit altceva și ai venit acasă spunând că lumea nu mai e în toate mințile. La Alexandrescu, cucul pleacă să-și vadă faima și se întoarce cu o veste despre lume.
- De ce mă feresc de oamenii mai deștepți decât mine? Donici și „Bricele”Alegi colegi, prieteni sau parteneri cu care nu te simți niciodată pus la încercare, apoi te miri că totul merge greu. La Donici, un om se rade cu brice tocite pentru că se teme de cele ascuțite.
- De ce nu pot refuza când un prieten îmi cere o pilă pentru altcineva? Caragiale, „Lanțul slăbiciunilor”O prietenă îți cere să vorbești cu cineva pentru un om pe care nu l-ai văzut niciodată, iar tu alergi o zi întreagă prin oraș. La Caragiale, un domn caută numele unui elev din casă în casă și nu-l află de la nimeni.
- De ce le dau dreptate străinilor împotriva alor mei? Alexandrescu, „Toporul și pădurea”Un vecin abia cunoscut o contrazice pe sora ta, iar tu, fără să vrei, îi dai străinului argumentul care îi lipsea. La Grigore Alexandrescu, un topor fără coadă nu poate face nimic într-o pădure veche.
- De ce spun „am făcut noi” când doar am stat lângă? Donici și „Musca”Fratele a zugrăvit toată ziua, tu i-ai ținut scara, iar seara le spui tuturor că ați zugrăvit voi. La Alecu Donici, o muscă stă pe jugul boului și se întoarce acasă convinsă că a arat.
- De ce prefer să mă descurc singur decât să cer? Topîrceanu și „Balada unui greier mic”Îți lipsește ceva, vecinul are, și totuși nu bați la ușă. În balada lui Topîrceanu, un greier mic nu cere nimic furnicii. Nu de refuz se teme, ci de ce va povesti ea după.
- De ce o ceartă mică se umflă până devine scandal? Caragiale și „Telegrame”O vorbă aruncată la o masă ajunge, după o săptămână de povestiri, o poveste pe care n-o mai poate opri nimeni. În „Telegrame”, Caragiale arată cum o palmă de provincie devine „stare asediu”.
- De ce vreau egalitate doar cu cei de deasupra mea? Alexandrescu și „Cîinele și cățelul”Ceri să fii tratat de la egal la egal de cei cu mai multă putere, dar te întrebi rar dacă dai același lucru celor de sub tine. O fabulă de Grigore Alexandrescu pune întrebarea fără să arate cu degetul.
- De ce nu mă îndur să plec din locul unde am crescut? Creangă și HumuleștiiȘtii că trebuie să pleci și toți îți spun că e spre binele tău. Ion Creangă s-a întrebat același lucru și a răspuns cu umor, fără scuze: „ursul nu joacă de bună voie”.
- De ce vreau să se schimbe ceva, dar să nu se schimbe nimic? Caragiale și FarfuridiÎn „O scrisoare pierdută”, Farfuridi cere o schimbare în care să nu se schimbe nimica. Sala râde pentru că se recunoaște. O pagină despre ce rămâne neatins când spun că vreau altceva.
- De ce găsesc mereu greșeli la ce fac alții: Eminescu, „Criticilor mei”Eminescu le răspunde criticilor fără polemică: e ușor a scrie versuri când nu ai nimic de spus. O pagină despre ce anume ne scutește cititul cu creionul roșu în mână.
- De ce, cu cât alerg după ceva, cu atât fuge? Donici și „Umbra și omul”În fabula lui Alecu Donici, un om își urmărește umbra, iar ea fuge exact cât de repede aleargă el. Când se oprește și se întoarce, umbra vine după el.
- De ce mi-e rușine de locul de unde vin? Alexandrescu și „Boul și vițelul”În fabula lui Grigore Alexandrescu, boul ajuns boier își recunoaște ruda doar ca să spună că nu are astfel de rude. Rușinea face parte din prețul noului loc.
- De ce mă bucur prea devreme de lucruri care nu s-au întâmplat: Caragiale și „Două loturi”Bucuria luată în avans transformă ceva ce încă nu există în ceva ce trebuie apărat. Caragiale a scris despre asta o nuvelă cu două bilete și un cuvânt.
- De ce îmi fac griji pentru lucruri care nu s-au întâmplat: Creangă și „Prostia omenească”Grija pentru ce nu s-a întâmplat încă seamănă cu o scenă scrisă dinainte, cu tot cu actori. Ion Creangă a pus-o într-o poveste despre un drob de sare.
- De ce mă umilesc în fața oamenilor importanți: Dinu Păturică la FilimonÎn fața cuiva important vocea se face mai mică și spui lucruri pe care nu le gândești. Nicolae Filimon arată în „Ciocoii vechi și noi” că plecăciunea poate fi o tranzacție.
- De ce îi judec pe alții pentru ce fac și eu: Alexandrescu și „Lupul moralist”Cel mai aspru judecăm uneori exact ce cunoaștem din interior. O fabulă de Grigore Alexandrescu despre un lup care ține predici despre cinste.
- De ce mă laud mereu în fața altora: Grigore Alexandrescu, «Catîrul ce-și laudă nobilitatea»Povestim mereu aceeași jumătate din noi. Catîrul lui Alexandrescu își laudă mama și tace despre tată.
- De ce mă afectează ce vorbesc oamenii despre mine: Anton Pann, «Ce zic oamenii de mine»Întrebăm ce se spune despre noi și ne doare răspunsul. Un cardinal din Anton Pann pune aceeași întrebare și râde.
- De ce mă obosește tot ce se întâmplă în jurul meu: Eminescu, «Glossă»Zgomotul din jur obosește, și ai vrea să-l privești de departe. Eminescu a scris despre asta în 1883 și a spus deschis cât costă răceala spectatorului.
- De ce mi-e dor de copilărie: Ion CreangăNu îți lipsește o vârstă, ci o lume care era a ta. Creangă și-o amintește prin lucruri mărunte din casa de la Humulești.
- Grija de sine la Foucault, o ocupație pentru toată viațaDe ce epimeleia heautou nu se încheia odată cu tinerețea. Cursul lui Foucault din 20 ianuarie 1982, inclus în Hermeneutica subiectului.
- Cele patru griji fundamentale la Irvin YalomMoartea, libertatea, izolarea și lipsa de sens. Ce numește Yalom griji fundamentale în Psihoterapia existențială și de ce nu sunt probleme de rezolvat.
- Ce este psihoterapia existențialăÎn 1958, Rollo May a pus o întrebare incomodă pentru orice școală. Ce se schimbă când omul nu mai e explicat doar prin cauzele lui?
- Logoterapia și voința de sensViktor Frankl a numit căutarea sensului motivația primă a omului. Ce înțelege logoterapia prin sens și de ce nimeni nu îl poate da gata făcut altcuiva.