Cele patru griji fundamentale
În 1980, Irvin D. Yalom publică la New York Existential Psychotherapy, o carte groasă, scrisă de-a lungul mai multor ani. În românește a apărut la Editura Trei, sub titlul Psihoterapia existențială, în traducerea lui Bogdan Boghițoi. Primul capitol, „Introducere”, pune în mișcare tot restul volumului.
Yalom începe cu o amintire dintr-un curs de gătit. O bucătăreasă armeană în vârstă gătea impecabil, dar elevii nu reușeau să-i reproducă mâncărurile. Secretul era în mirodeniile pe care ajutorul ei le arunca în oală din mers, în drum spre cuptor. Terapia, spune Yalom, seamănă cu asta. Ce ajută cu adevărat se întâmplă adesea în afara teoriei oficiale. Cartea încearcă să dea acestor ingrediente un cadru.
Un alt fel de conflict
Yalom numește psihoterapia existențială o terapie dinamică, în sensul lui Freud. Și el vede în om forțe aflate în conflict, unele conștiente, altele nu. Diferența e în conținutul conflictului.
Pentru Freud, lupta e cu pulsiunile. Pentru neofreudieni, cu adulții importanți din copilărie și cu nevoia de aprobare. Pentru Yalom, conflictul vine din întâlnirea omului cu ceea ce traducerea română numește „datul existenței”. Adică acele proprietăți ale vieții care nu depind de biografia nimănui.
Formula clasică, pulsiune, angoasă, mecanism de apărare, rămâne în picioare. Doar că la început nu mai stă pulsiunea. Stă conștiința unei griji fundamentale.
În ediția română termenul principal este „griji fundamentale”. Pe o pagină apare și „preocupările ultime”, iar în engleză Yalom scrie ultimate concerns. E vorba de același lucru. Grijile sunt patru.
Moartea, libertatea, izolarea, lipsa de sens
Moartea e cea mai ușor de văzut. Existăm acum, iar într-o zi nu vom mai fi. Tensiunea e între această certitudine și dorința de a continua să trăim.
Libertatea pare la început un cuvânt bun. În sens existențial, ea înseamnă absența unei structuri date din afară. Omul e autorul propriei lumi, al alegerilor și al felului în care își rânduiește viața. Asta înseamnă și că sub picioare nu e niciun temei gata făcut.
Izolarea nu e singurătatea pe care o vindecă o companie bună. Yalom vorbește despre o distanță care rămâne între oricare doi oameni, oricât de aproape ar fi. Fiecare intră singur în existență și iese din ea tot singur. Conflictul e între această știință și dorința de a aparține.
Lipsa de sens decurge din primele trei. Dacă murim, dacă ne construim singuri lumea și dacă suntem până la urmă singuri, ce sens are viața? Omul caută sens, dar e aruncat într-un univers care nu i-l dă de-a gata.
Fiecăreia dintre ele Yalom îi dedică o parte întreagă a cărții, cu aceleași titluri: Moartea, Libertatea, Izolarea, Lipsa de sens.
Adâncimea nu e trecutul
Aici e poate cea mai surprinzătoare idee a capitolului. Pentru Freud, a merge în profunzime însemna a săpa. Conflictul cel mai adânc era cel mai vechi, iar fundamentalul coincidea cu primul în ordinea timpului.
Yalom desparte cele două cuvinte.
„A explora în adâncime din perspectivă existențială nu înseamnă a explora trecutul”
— Irvin D. Yalom, Psihoterapia existențială, trad. Bogdan Boghițoi, Editura Trei, capitolul 1, „Introducere”
A explora în adâncime înseamnă, în schimb, a lăsa deoparte grijile zilei și a te gândi la situația ta în lume. Nu cum ai ajuns să fii cine ești, ci faptul că ești. Trecutul contează cât timp face parte din felul în care omul întâmpină acum aceste griji. Timpul principal al terapiei existențiale este, scrie Yalom, viitorul care devine prezent.
Ideea are o consecință practică. Răspunsul la întrebarea „ce mă neliniștește cel mai adânc” nu stă doar în istoria unei vieți anume. El privește pe oricine, pentru că ține de situația în care se află orice om.
Dat, nu defect
O problemă se poate rezolva. O grijă fundamentală, nu. Nimeni nu scapă de moarte, de libertate, de izolare sau de întrebarea sensului. Tocmai de aceea Yalom insistă că ele nu sunt apanajul celor cu tulburări. Terapeutul le trăiește la fel ca pacientul.
Cartea mai observă că aceste griji ies la suprafață mai ales în ceea ce se numește „situații-limită”: confruntarea cu propria moarte, o decizie ireversibilă, prăbușirea unui eșafodaj care dădea sens vieții. Atunci, lucruri pe care le ocolim zilnic devin greu de ocolit.
Psihoterapia existențială nu le trece pe cele patru într-o fișă și nu îl încadrează pe nimeni într-una dintre ele. Le ascultă sub plângerea cu care vine omul. O decizie amânată de ani de zile poate vorbi despre libertate. O ruptură neașteptată la mijlocul vieții poate vorbi despre moarte.
Rămâne o întrebare pentru cititor. Dintre cele patru, care vă stă acum cel mai aproape și ce anume din viața de zi cu zi o acoperă?
Epimelea este o aplicație construită în jurul școlii existențiale. Conversația continuă de la o întâlnire la alta, iar arhiva este criptată pe dispozitiv și aparține celui care a scris-o.
Aplicația: psiholog AI pentru o terapie de durată
Pagina aceasta vorbește despre o școală de psihoterapie. Nu este un sfat medical și nici un serviciu de urgență. Dacă sunteți în pericol chiar acum, sunați la 112 sau găsiți o linie de sprijin din țara dumneavoastră pe findahelpline.com.