Grija de sine la Foucault
Grecii spuneau ἐπιμέλεια ἑαυτοῦ, epimeleia heautou. Michel Foucault i-a consacrat cursul ținut la Collège de France în 1981–1982. În românește a apărut la Polirom, în 2004, sub titlul Hermeneutica subiectului, în traducerea lui Bogdan Ghiu. Traducerea folosește cel mai des „preocuparea de sine”. Pe alocuri apar „grija de sine” și „îngrijirea de sine”. E aceeași noțiune. Nu are nimic de-a face cu răsfățul de după o zi grea.
Cursul din 20 ianuarie 1982 pune o întrebare simplă. Până la ce vârstă trebuie să te ocupi de tine?
O grijă pentru tineri
Punctul de plecare e dialogul Alcibiade al lui Platon. Acolo, grija de sine avea trei limite. Îi privea doar pe tinerii aristocrați meniți să conducă cetatea. Avea un scop în afara ei, cetatea însăși. Și lua mai ales forma cunoașterii de sine.
Momentul ei era și el precis. Foucault îl numește vârsta critică. Tânărul iese de sub autoritatea pedagogilor și nu mai e obiect al dorinței erotice. Urmează să intre în viața politică. Grija de sine umplea golul lăsat de o educație care se oprea exact aici.
Cursul din 20 ianuarie
În primele două secole ale erei noastre, spune Foucault, cele trei limite dispar. Nu dintr-o dată. Procesul începe încă de la Platon și continuă cu epicureicii, stoicii și cinicii. Grija de sine se generalizează pe două axe: se întinde pe toată viața unui om și se adresează tuturor oamenilor. Prima oră a cursului se ocupă de prima axă.
Foucault citește întâi începutul Scrisorii către Menoiceus a lui Epicur. Nimeni nu e prea tânăr ca să filosofeze și nici prea bătrân. Foucault observă că a filosofa înseamnă aici a te îngriji de sănătatea sufletului. Doar rostul diferă după vârstă. Tânărul se pregătește pentru viață. Bătrânul întinerește prin amintirea a ceea ce a fost.
Apoi vine stoicul Musonius Rufus. Numai îngrijindu-ne neîncetat, spune el, ne putem salva. Foucault trage concluzia:
„A te ocupa de tine însuți reprezintă, prin urmare, o ocupație pentru întreaga viață, a întregii vieți.”
— Michel Foucault, Hermeneutica subiectului, trad. Bogdan Ghiu, Polirom, 2004, cursul din 20 ianuarie 1982, prima oră, p. 93
Centrul de greutate se mută
Dacă grija de sine ține toată viața, centrul ei nu mai e sfârșitul adolescenței. Se mută spre vârsta adultă. Foucault dă exemple.
Serenus îi cere sfaturi lui Seneca. Nu e un adolescent ca Alcibiade. E un tânăr din provincie care și-a început deja cariera politică la Roma. La școala lui Epictet vin și adulți, pentru o zi sau pentru mai mult timp. Printre ei, un funcționar fiscal și un trimis oficial în drum spre Roma. Lucian din Samosata râde de Hermotim, care de douăzeci de ani urmează lecțiile aceluiași maestru. A început să filosofeze la patruzeci de ani și crede că îi mai trebuie douăzeci.
Mutarea are o consecință. La tânărul Alcibiade, grija de sine forma pe cineva care nu știa că nu știe. La adult, ea trebuie mai întâi să corecteze. Seneca îi scrie lui Lucilius, în scrisoarea a 50-a, că răul nu vine din afară. Îl purtăm în noi. E mai ușor de îndreptat cât suntem tineri, dar nu e niciodată prea târziu. Chiar și bârnele groase și strâmbe pot fi îndreptate, cu atât mai mult sufletul.
De aici și apropierea de medicină. Epictet numește școala de filosofie un dispensar. Cine iese de acolo, spune el, n-ar trebui să simtă plăcere, ci durere.
Bătrânețea ca țintă
Ora a doua a aceluiași curs duce ideea mai departe. În cultura greacă veche, bătrânețea era ambiguă. Aducea înțelepciune, dar și slăbiciune și dependență de ceilalți. Nimeni nu și-o dorea cu adevărat.
Odată ce grija de sine ține toată viața, bătrânețea capătă alt loc. Devine momentul ei de împlinire. Omul care s-a pregătit îndelung ajunge, în sfârșit, la sine. Foucault spune că bătrânețea trebuie privită acum ca un scop pozitiv al existenței. Spre ea tinzi, nu te resemnezi cu ea.
Seneca nu e de acord cu cei care își taie viața în felii, fiecare vârstă cu felul ei de a trăi. El propune o singură mișcare continuă, orientată spre bătrânețe. Trebuie să trăiești în grabă, ca și cum ai fi urmărit. Te urmăresc pasiunile, cât timp mai speri ceva și mai vrei putere sau avere.
Ce se pierde
Foucault nu propune o întoarcere la stoici. Arată doar că viața se poate împărți și altfel. De obicei, formarea ține de tinerețe, iar vârsta adultă e timpul rezultatelor.
Pentru Epicur și pentru Seneca, grija de sine nu se încheia odată cu tinerețea. Ce anume din propria viață socotiți deja încheiat?
Epimelea își trage numele din această expresie. Este o aplicație construită în jurul școlii existențiale. Conversația continuă de la o întâlnire la alta, iar arhiva este criptată pe dispozitiv și aparține celui care a scris-o.
Aplicația: psiholog AI pentru o terapie de durată
Pagina aceasta vorbește despre o școală de psihoterapie. Nu este un sfat medical și nici un serviciu de urgență. Dacă sunteți în pericol chiar acum, sunați la 112 sau găsiți o linie de sprijin din țara dumneavoastră pe findahelpline.com.